• 13 MAI 14
    • 0

    Chirurgie incontinenta urinara

    Incontinenta urinara de efort (IUE) la femeie este o afecţiune frecventă. Incidenţă sa reală este subevaluată din cauza tendinţei pacientelor de a evita să solicite consult de specialitate pentru această problemă considerată jenantă.
    Manifestarea clinică a acestei condiţii constă în pierderea unei cantităţi variabile de urină în situaţii care se însoţesc de creşterea presiunii intraabdominale: tuse, strănut, rîs, ridicarea unor greutăţi sau alte eforturi fizice. Pierderea de urină este previzibilă (pacienta ştie că dacă va face un anumit efort va pierde urină) şi prevenibilă (evitarea efortului previne pierderea urinii). Cu cît cantitatea de urină pierdută este mai mare, cu atît situaţia este mai severă şi mai stigmatizantă din punct de vedere social.
    IUE se asociază constant cu defecte ale structurilor anatomice de susţinere de la nivelul planşeului pelvin. Mecanismul de apariţie a acestor defecte este, pe de o parte calitatea slabă a ţesutului conjunctiv (asemănător cu apariţia varicelor membrelor inferioare, hemoroizilor, herniilor) şi traumatismul reprezentat de naşterea vaginală. Cauzele favorizante pentru incontinenta urinara de efort sunt multiple dar cele mai importante sînt antecedentele de naştere pe cale vaginală şi scăderea nivelului hormonilor estrogeni după instalarea menopauzei. Cea mai mare creştere a riscului de apariţie a IUE apare între femeile cu o singură naştere vaginală şi cele fără nici o naştere. Creşterea riscului cu fiecare naştere ulterioară este comparativ mică. Ceea ce merită menţionat este că purtarea unei sarcini la termen, chiar dacă naşterea are loc prin operaţie cezariană creşte riscul de apariţie a IUE comparativ cu femeile care nu au dus nici o sarcină la termen.
    Pe lîngă problemele de igienă personală şi cele sociale, IUE expune pacienta afectată şi la o serie de complicaţii medicale: apariţia dermatitei de contact (în urma contactului prelungit sl tegumentelor din zonă cu urina cu acţiune iritantă) şi apariţia frecvenţă a infecţiilor de tract urinar, potenţial severe.
    Tratamentul pentru incontinenta urinara de efort este eminamente chirurgical şi vizează restaurarea/suplinirea suportului anatomic insuficient de la nivelul planşeului pelvin. Asociat şi util în pregătirea actului chirurgical este tratamentul de substituţie estrogenică cu preparate hormonale sub formă de ovule care refac troficitatea mucoaselor şi musculaturii uro-genitale. De-a lungul timpului au fost elaborate multe tehnici chirurgicale pentru tratarea IUE, semn al rezultatelor nesatisfăcătoare obţinute. După 1990, ca urmare a precizării prin studii clinice şi urodinamice a regiunii anatomice care trebuie susţinute pentru a asigura continenţa urinară s-au dezvoltat tehnici noi care folosesc proteze din materiale sintetice biocompatibile. Aceste tehnici (IVS – intravaginal slingplasty, TVT – tension-free vaginal tape, TOT – transobturator tape) presupun protezarea cu ajutorul unor benzi – meşe sintetice, obişnuit polipropilena porţiunii medii a uretrei. Intervenţiile sunt perfect standardizate şi se pot realiza în regim ambulator. Recuperarea pacientei este rapidă şi nu presupun sondarea vezicală îndelungată postoperator. Rata de succes a operaţiei exprimată ca procent de paciente continente urinar postoperator este între 85-92%.
    Complicaţiile ce pot apare in urma utilizarii acestor tehnici – hemoragice, digestive, eroziune uretrală şi rejet sînt minime, fiind aproape inexistente pentru tehnica TOT.
    Rezultatele excelente ale acestor tehnici inovatoare le impun ca primă alegere în tratamentul incontinenţei urinare de efort la femeie.
    Dr. Alina Ursuleanu, medic primar obstetrica ginecologie, asistent universitar, Doctor in Medicina

    Articole similare:

    Lasa un raspuns →

Lasa un raspuns

Anuleaza raspuns

Articole similare: