Chirurgia sânilor

Augmentarea mamară sau mărirea de sâni, practicată de peste 60 de ani la nivel mondial, este una dintre cele mai solicitate intervenții estetice. Pentru că ”sânii sunt un simbol al frumuseții, iar lipsa lor poate complexa o femeie”, susține Dr. Dana Mihaela Jianu. Dar și aici excesele pot dăuna.

De aceea, echipa ProEstetica acordă o grijă specială redării frumuseții sânilor respectând în același timp echilibrul întregului corp. O altă preocupare majoră o reprezintă păstrarea sănătății imediate și pe termen lung a pacientelor prin respectarea recomandărilor medicale în vigoare.

La ProEstetica, poți beneficia de intervenții de mărire de sâni, de reducție mamară, dar și de lifting mamar, corecție mameloane, chirurgie plastică regenerativă prin sistemul BRAVA și înlocuirea implantului mamar. Inclusiv domnii pot apela cu încredere la clinica ProEstetica deoarece tot aici de efectuează și intervenții de ginecomastie.

Ce ne recomandă?

  • 🥇1993 - primul implant mamar din România, realizat de Dr. Dana Mihaela Jianu
  • 🥇Peste 25 de ani de experiență în implanturi mamare
  • 🥇Peste 2500 de augmentări mamare rezolvate cu succes